Ansamblul Veselia

Despre noi

Școala de dansuri populare în Italia

Ansamblul Veselia Torino – Dansuri populare românești și tradiții

Un nume născut din suflet

„Veselia” nu este doar un nume, ci o stare de spirit. Membrii și-au dorit un cuvânt care să reflecte bucuria dansului și comunitatea formată în jurul lui – iar răspunsul a fost simplu: Veselia. Acolo unde este Veselia, sunt și oameni buni, uniți prin tradiție.

Pasiune, tradiție și dansuri folclorice pe scena folclorului românesc din Torino

Fondat în 2020, în cadrul Școlii de Dansuri Populare Grupul Vatra din Torino, Ansamblul „Veselia” reunește tineri și adulți uniți de aceeași dragoste pentru dansul popular românesc . Sub îndrumarea coregrafului Iurie Răileanu ansamblul promovează folclorul peste hotare prin spectacole, festivaluri și evenimente ce transmit energie, bucurie și autenticitate.

Repertoriu bogat și autentic

Ansamblul aduce pe scenă dansuri din regiunile României, Moldova și Bucovina, punând accent pe autenticitate și diversitate. Printre coregrafiile reprezentative se numără:

  • Suita din Galați –  Ciobănașul, Coasa, Hangul de la Țepu, Fusu, Ovreicuța;
  • Suita din Bucovina – Bătrâneasca, Coșnencuța, Pădurețul, Bălăceana, Hop Zup.
  • Suită din Vaslui – hora mare, țărăneasca, bătuta de la Miclești

Următoarele coreografii: 

  • Suită din Bacău
  • Suită din Neamț
  • Suită din Iași

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, ansamblul aduce la viață datini străvechi prin Jocul Caprei, Jocul Ursului și Jocul Măștilor, spectacole care atrag sute de spectatori și păstrează vie memoria teatrului popular românesc.

O comunitate unită prin dans

Mai mult decât un ansamblu, „Veselia” este o familie. La fiecare repetiție, membrii îmbină exercițiile de mobilitate, pașii de bază, dansurile tradiționale și coregrafiile pentru scenă cu voie bună și prietenie. Atmosfera caldă și energia transmisă fac ca fiecare antrenament să fie o sărbătoare a tradiției.

Apariții TV și în presă

Metropolis TV | TVR Romania
TVR Moldavia | Jurnal MD
Moldova 1 | Prima TV | Arena Sport
Rivista IR | Rotalianul.com

 

Te așteptăm în Ansamblul Veselia Torino – dansuri populare românești

Dacă iubești dansul popular și vrei să faci parte dintr-o comunitate vibrantă, plină de energie și tradiție, vin-o să dansezi alături de noi!

Ansamblul „Veselia” te așteaptă să descoperi ritmul tradițiilor românești și bucuria de a fi parte din folclorul viu.

Echipa

Școala de dansuri populare în Italia
Iurie Raileanu Coreograf Ansamblul Mugurel din Torino

Raileanu Iurie

Coregraf

Fondator și Director Artistic al Școlii de Dansuri Populare Grupul Vatra, este unul dintre cei mai dedicați promotori ai folclorului românesc în diaspora. Cu peste 15 ani de experiență, a format sute de dansatori și a creat spectacole de succes care duc tradiția mai departe. Prin pasiunea și munca sa, a transformat Grupul Vatra în cea mai mare școală de dans popular românesc din afara granițelor.

Dansatori

Școala de dansuri populare în Italia

Ana Maria Suceu

Eusebiu Enascut

Aspazia Pazica Lupăștean

Florin Lupastean

Felicia Enascut

Eugen Enascut

Adela Ciofu

Ion Gherman

Elena Zbera

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Rafael Martistica

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Alina Covas

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Ciprian Lucian Marian

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Ana Maria Istrate

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Marian Andrei

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Gheorghe Morosan

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Adriana Teascu

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Cristina Tancau

Dansator al ansamblului de copii Mugurel din orașul Torino, Italia

Leon Tancau

Clipuri video

Școala de dansuri populare în Italia