fbpx

Copilule, mai ești?

De Melania Mateescu

Copil cu ochii mari şi negri,

Cu zâmbet cald, curios, voios… 

Mai eşti? 

 

Aş vrea să-ți spun că n-am uitat,

Când de acasă am plecat, 

Să iau cu mine, acel frumos

Ce noi, cândva, am adunat. 

 

Cu tine ascultam în poala babei,

Povestea unei vieți atât de simple,

Dar plină de învățământ.

 

Cu tine alergam în zi de sărbătoare,

S-ajungem la tataie-n deal,

Știai că te așteaptă cu brațele deschise, 

Cântat de fluier și zăngăneala de țambal.

 

Am strâns cu tine flori pe câmp, 

Buchet de tămâioare am făcut, 

Și am alergat cu tălpile desculțe în roua dimineții, 

Simțind covor de iarbă crudă așternut.

 

Am traversat potecile pădurii, 

Și am ascultat cum cucul își cânta singurătatea, 

Am respirat parfum de tei și de salcâmi,

Am prins în palme fluturi, licurici,

Și am privit albastrul cerului visând…

 

Pe toate mi le port în suflet,

Sunt „lucruri mici”

Cum doar noi adunam…

Dar care azi… m-au învățat să văd, 

Acele lucruri mici ce-mi readuc pe chip, 

O bucurie, un zâmbet de copil!