fbpx

Cu drag de folclor…

De Andreea Irimescu

De-a lungul anilor, am povestit multora cum dragul de folclor mi-a fost insuflat, de mică, de cea pe care o consider promotor, în familia noastră, a tot ceea ce înseamnă autentic și tradițional: bunica mea.

Oricât de departe m-am aflat și oriunde m-am găsit în lume, am căutat mereu cu o oarecare „sete” tot ceea ce mă reîntorcea cumva în timp, în copilărie, acolo unde tot ceea ce mă înconjura era legat de tradiție, de obiceiuri, de locuri natale, de oameni frumoși.

Acolo, în locul în care orice sărbătoare era pentru mine, copilă fiind, un fel de „banchet împărătesc”.

Mai ales nunțile, la care negreșit eram prezentă întrucât participa bunica –  altfel nici că se putea! – în calitate de gospodină desăvârșită. Și cum striga ea strigăturile de nuntă, nu le mai striga nimeni! Deci, era nelipsită.

Uite așa, teleportându-mă mereu cu mintea în timpuri parcă de mult vreme uitate, m-am decis să „colecționez” (dacă se poate spune așa!) strigături de joc, de drag, de nuntă, de tot felul.

Am crescut cu asta și nici nu-mi dau seama când am început să fiu atât de atentă la ele.

Doar m-am trezit, așa, deunăzi, scriindu-le într-un caiet.

Dar știți de ce mi se par mie atât de frumoase, de fapt?

Pentru că ele sunt un fel de oglindă al sufletului fiecărui om drag din amintirea mea. Și-o spun fără teama că aș putea exagera.

Și-apoi, gândiți-vă că cele mai multe dintre ele erau compuse pe loc, la joc, la nuntă, la horă sau cu orice alt prilej de voie bună.

Ce mod mai bun de a-ți vărsa amarul, dorul, dragul, necazul, dacă nu acesta?

De asta mi-s dragi!

Fiecare dintre versurile unei strigături e încărcat cu tot felul de trăiri; fiecare strigătură ascunde în spatele ei o poveste.

Ei, iată, de ce consider că bunicii, părinții noștri, aveau un altfel de a se descărca!

Nu-mi dau seama dacă metoda lor era una mai eficientă, dar ceea ce cred că este cu adevărat important, este întocmai faptul că prin intermediul acestor strigături a ajuns și la noi o parte din trăirile lor.

Dar decât să continuu doar să povestesc, mai bine vă și scriu câteva dintre ele…

Și-n acest mod, vi s-or descreți puțin frunțile după o zi de muncă, ș-apoi singuri veți trage concluziile.

Încă ceva! Să știți că strigăturile sunt împărțite în mai multe categorii. Voi încerca să vă destăinui unele dintre ele și-am să vă las să le categorisiți de unii singuri. Ș-apoi, dacă or fi pe placul vostru,  am să vă mai zic și altele. 😊 Și nu de oriunde, ci de la mine din zonă, de pe plaiuri bucovinene.

– Huiu-iu, și ghini-n pari

Cî mireasa n-ari țoali

D’aia fași nirili

Când a tundi cânili!

Huiu-iu Huiu-iu

(Aceasta este strigătura pe care o spunea bunica mea în timp ce se ducea zestrea de la mireasă către casa mirelui, în căruța încărcată cu perne, lăicere, scorțuri, ștergare etc).

-Tătă săptămâna mă doare

un chișor și mâna,

Când veni duminica

Nu mă doare nimica.

Huiu-iu Huiu-iu

 

– Câti reli sunt pi lumi

Hora la pământ li puni

Și omu’ vesel rămâni

Iu-iu – iu-iu – iuuuuu

 

– Bateți pământu’ ușor

Tot chișor după chișor

C’așa-i jocu’ di când lumea

Și cu gura și cu struna

Și cu unu și cu una

Iu-iu – iu-iu – iuuuuu

 

– Dragu’ mi-i lelița-naltă

Că-mi dă gura pisti poartă

C-aceea mai mititea

Se-ntindea și n-ajungea

Și-o picat poarta pi ea.

Iu-iu – iu-iu – iuuuuu

Și-acum, dragilor, dați drumu’ la joc!