Duminică, 6 aprilie 2025, Piazza Bengasi din Torino a fost gazda unui eveniment multicultural în aer liber, unde tradițiile din mai multe țări s-au întâlnit în pași de dans și voie bună. Dansatorii Grupului Vatra, din cadrul Școlii Grupul Vatra a Asociației Primo Passo, au reprezentat cu mândrie România în fața publicului torinez.
În cadrul manifestării, au evoluat Ansamblurile Mugurel, Vatra, Vatra Junior, Strămoșeasca și grupul feminin Elle, oferind momente pline de energie și emoție. Dincolo de dansurile tradiționale românesc, elevii de la Vatra au adus în spectacol și dansuri din sudul Italiei, precum și din Rusia și Armenia, într-un spirit de deschidere și prietenie între culturi.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența Asesorului pentru Comerț al Primăriei Torino, Paolo Chiavarino, care a salutat inițiativa și a evidențiat rolul important al dialogului intercultural în viața orașului.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au simțit românește în inima orașului Torino!