Totul a început într-o zi de marți, pe 22 septembrie 2025, când l-am cunoscut pe maestrul Iurie Răileanu.

Ne-a primit cu o căldură și o energie incredibile la cursul de dans din Milano,
într-o sală de la subsol de la Spazio Teatro 89. M-a întrebat cum mă cheamă, exact așa cum
sunt întrebați copiii în clasa întâi, și de ce am venit acolo. Cu zâmbetul pe buze, i-am răspuns
că vreau să învăț să dansez dansuri populare, pentru că nu am mai dansat în viața mea și
este destul de rușinos, mai ales că am deja 52 de ani.
Și uite așa, au trecut de atunci 34 de lecții sau aproximativ 86 de ore în care, în fiecare marți,
de patru ori pe luna, noi am învâțat cu pași de 123,123,123 sâ dansâm dansuri populare.
Acest lucru se petrece deja de aproape un an. În tot acest timp, părea că nu se întâmplă
nimic extraordinar, doar dansam, învățam pași 123,123,123 și atât
Și atât?
Asta îmi imaginam în timp ce făceam încălzirea, întrebându-mă de ce am venit, de fapt, la
acest curs. În realitate, s-au întâmplat multe, chiar foarte multe lucruri! Atmosfera de după
încălzire începea mereu să devină puțin mai vulcanică și simțeam cum pornește procesul de
înmuiere a „picioarelor noastre de lemn”. Iar după câteva lecții de dans sau, mai bine spus,
după mulți de „1,2,3” repetați la nesfârșit, am început să ne cunoaștem cu adevărat. Maestrul
Iurie, cu acea căldură și energie specifică, a reușit rapid să ne înmoaie picioarele de lemn.
După doar câteva lecții, ne-am trezit că trebuie să sprijinim, într-un mod sau altul, prima
activitate majoră a Grupului Vatra: spectacolul din 2 noiembrie, „Dor de România”. M-am
activat imediat pe partea de publicitate, distribuind pliante și promovând evenimentul pe
rețelele sociale. Între timp, învățasem și prima horă completă în opt timpi (1,2,3,4,5,6,7,8).
Ne-am cumpărat rapid tricouri și pantofi de dans, iar în scurt timp ne-am trezit deja la Teatro
Pime, la participarea primului nostru spectacol.
Acesta a avut un succes uriaș, atât la public, cât și pentru noi ca dansatori, mai ales că am
fost pe scenă alături de soliști renumiți și de minunatul grup de copii și adolescenți din
„Plaiurile Dornelor”. Luni, după spectacol, am avut bucuria de a le prezenta tinerilor orașul
nostru și de a ne organiza pentru a le oferi o cină pe cinste la noi în Milano, într-un alt context
asociativ unde eforturile s-au transformat în entuziasm curat și satisfacție. Despărțirea de ei a
fost extrem de emoționantă: „Nimeni nu mai voia să plece acasă!”
Toate acestea se întâmplau la doar șapte săptămâni de când pășisem prima dată în sală, iar
Iurie ne-a bătut pe umăr și ne-a spus: „Nici nu vă imaginați ce lucru mare ați făcut!”
Nici nu se epuizase bine adrenalina succesului din 2 și 3 noiembrie, că pe 6 noiembrie am
aflat de următorul proiect: spectacolul „Spiritul Crăciunului” din 21 decembrie 2025. Ne-am
suflecat mânecile din nou: pliante, invitații, bilete și suport logistic. În paralel, exersam intens
pașii pentru Flashmob-ul de la Torino de pe 30 noiembrie. Pregătirea a fost extrem de
intensă pentru noi, adulții începători.
Zis și făcut: am ajuns la Torino, unde am început să cunoaștem restul familiei Vatra.
A fost un moment intens, plin de trăiri: o piață plină de lume, priviri pline de admirație,
complimente, energie și o conexiune umană profundă. Iurie ne încuraja constant:
„Nu vă bateți capul cu greșelile, e uman să greșiți!”. Internetul s-a umplut rapid de videoclipuri
cu „Hora Unirii care a cucerit Torino”, mii de oameni în piață, români dansând românește la
poalele Alpilor. Mi-au scris prieteni de acasă, din România, să-mi spună cât de mândri sunt
de noi, iar telefoanele noastre s-au umplut de poze, complimente și vorbe pline de mândrie.
Marți, la doar două zile după evenimentul din Torino, am reluat pregătirile pentru „Spiritul
Crăciunului” de pe 21 decembrie. Am învățat sau ne-am reamintit colindele de altădată
printre pașii clasici de „1-2-3”. Ne-am transformat în meșteșugari în toată regula: am construit
pluguri din lemn și am lucrat noaptea, până târziu, la ciucurei colorați. Deși unii colegi au
plecat pe parcurs și alții noi s-au alăturat, atmosfera a devenit mult mai intensă și plină de
dorința de a face lucruri împreună.
Pe 16 decembrie, ne-am organizat la mine în asociație, unde am pus la cale o cină minunată.
Printre pașii de repetiție, ne-am bucurat de bunătăți, vinuri alese, muzică și voie bună, exact
ca într-o adevărată familie. L-am omagiat pe maestrul nostru, Iurie, cu o mențiune
călduroasă, iar seara s-a prelungit mult, devenind deja o obișnuință ca „nimeni să nu mai
vrea să meargă acasă”.
Grupul începea să lege legături strânse, pentru că ne aștepta, pe 21 decembrie, spectacolul
„Spiritul Crăciunului”.
Acesta ne-a cuprins într-o energie și o nostalgie profundă față de cum erau odată sărbătorile
acasă: costume colorate, urși, capre, maști și tobe. Pentru o seară, Milano a fost „acasă”,
alături de Călușarii din Vatra, de grupul din Torino și de ansamblul „Plăieșii”. După spectacol,
am prelungit magia serii, oferind oaspeților noștri speciali preparate culinare gătite chiar de
noi.
Cuprinși de această energie incredibilă, marțea următoare ne-am mobilizat exemplar
împreună cu cei din Torino și am strâns pachete cu ajutoare pentru cei mai puțin norocoși.
Luisa Diculescu ne-a felicitat atunci, spunându-ne că o asemenea solidaritate nu trece
neobservată. Am intrat în noul an încărcați cu energia dansului, primind un mesaj de sfârșit
de an plin de încurajări și mulțumiri din partea lui Iurie.
În ianuarie ne-am întors în sală tot cu „1,2,3”, dar era puțin diferit: aveam o misiune dublă, să
dăm jos kilogramele de la sărbători și să luăm măsurile pentru primele noastre costume de
scenă. Măsurile erau importante! Marțea nu mai însemna doar număratul pașilor, ci și o
explozie de decizii și culori: ia verde, roșie, albă, în dungi sau în pătrățele… „mă iubește, nu
mă iubește”… ce mai, o adevărată veselie!
Tot în ianuarie am început organizarea pentru „Festivalul de bulgăreală de la Crevacol” din 1
februarie.
Ieșirea la munte a sosit repede și a fost prima evadare din sală a grupului în noul an.
O zi superbă: aer curat, vitamina D, vin fiert, mâncare tradițională și reîntâlnirea cu grupul din
Torino pe schiuri, boburi și săniuțe. Din păcate, distracția a cerut și sacrificii, având trei
accidentați! Ne-am trezit cu elicopterul de salvare deasupra noastră pentru cele două fete din
Torino: Carmen, instructoarea de dans, cu o fractură de șold, iar Gessica, protagonista în
rolul miresei din spectacolul „Nuntă Modernă”, cu o traumă di cauza unei căzaturi.
Eu am rămas în tranșee, strângând din dinți cu un ligament rupt la genunchi, „căzut la
datorie”, asta ca să sune mai eroic. Cu toate acestea, a fost o zi superbă!
După doar două zile, marți, eram din nou la lecții, strângind din dinți și cu genunchiul umflat,
printre schițele costumelor, alegerea iei și pașii de dans. Au început să apară idei și scântei
creative pentru numele filialei noastre: Focul Vetrei, Din Inimă spre Vatra, Opincuța sau
Ciuleandra. Inspirat de acest val de inspirație, într-un moment de liniște, am compus și
dedicat grupului o poezie:

Din inimă spre vatră
Din inimă spre vatră curge
Un dor aprins, nestins de ani,
Ca focul care-n noapte urcă
Și strânge-n jurul lui țărani.
Când mâna caută altă mână,
Și cercul viu se prinde iar,
Vatra renaște, caldă, bună,
Din cântec, joc și din hotar.
Nu-i doar o horă ce se-ntinde,
E drum de suflet, drum curat,
O scânteie ce se-aprinde
Și face dorul luminat.
Din inimă spre vatră mergem,
Cu pas domol sau pas grăbit,
Căci unde jocul ne adună,
Acolo neamul n-a murit.

Într-o altă zi de marți, am aflat că Iurie trebuia să plece în România pentru un seminar de
dans și pentru a elabora și comanda costumele populare. Nu am stat degeaba: ne-am
adunat din nou la o cină la noi în asociație și dă-i bătaie! Am încins un „1,2,3”, o Ciuleandra și
o Horă a Bucuriei. Da, am zis Hora Bucuriei, pentru că a trebuit să punem în practică ceea ce
am învățat în aceste luni de dans. A fost o ocazie unică și nu am ratat-o.
Am dansat la spectacolul „Nuntă Tradițională & Nuntă Modernă” din 15 februarie, un
spectacol foarte bine realizat, unde eu și Dana am jucat rolul nașilor. S-a lăsat cu un
spectacol de suflet dedicat iubirii, tradiției și identității românești, realizat prin dans, muzică
live și actorie, într-o formă artistică amplă, emoționantă și actuală. A fost veselie mare, iar
colegii și-au realizat în totalitate rolurile. După spectacol, noi, împreună cu mirii de pe scenă,
Robert și Elisa din „Nunta Tradițională”, cu tot alaiul nunții, artiștii și staff-ul tehnic, ne-am
oprit la cină în sala teatrului. Și tot așa s-a terminat: „Nimeni nu mai voia să plece acasă!”
Iar marți, la două zile distanță, eram iar la sală, pentru că era zi de dans. Și iar „1,2,3” și
veselie!
Iar într-o seară întunecată, la o oră târzie, maestrul nostru Iurie Răileanu ne-a adus la
cunoștință, prin mai multe videoclipuri, care vor fi următoarele activități. Iar pe 28 martie, unii
dintre noi am fost prezenți la Torino, la „Festivalul Primăverii”, care a fost mai mult decât un
eveniment: a fost o explozie de energie pură și spirit românesc. Am fost martorii unei dăruiri
remarcabile din partea copiilor, care au urcat pe scenă cu o emoție copleșitoare, reușind să
păstreze viu folclorul autentic. Acești copii nu doar că au cântat, ci au purtat cu ei mândria
tradițiilor, transformând concursul într-o spectacol de gală memorabil. Fiecare pas de joc și
fiecare notă muzicală au vibrat de mândrie, transformând sala într-un spațiu al tradiției, unde
inima comunității a bătut la unison. O notă de distincție a fost adusă de invitații de onoare,
oferindu-ne momente de o înaltă ținută artistică, ce ne-au rămas întipărite în suflet.
Nu în ultimul rând, recunoștința noastră s-a îndreptat către toată scoala Vatra din Torino.
Ei reușesc, de fiecare dată, să transmită acea energie contagioasă prin pașii lor de joc.
A fost o lecție despre cum rădăcinile noastre prind viață prin ochii și pasiunea noilor generații.
A fost o experiență cu adevărat excepțională! Iar a doua zi la Milano, pe 29 martie, s-a
repetat aceeași atmosferă iar din postura de spectator: am simțit cum energia de la Torino
s-a mutat cu succes și aici, unde publicul, interpreții și dansatorii au creat din nou acea
conexiune magică ce te lasă fără cuvinte. Este copleșitor să vezi cum folclorul prinde viață
prin noua generație, aici, în diaspora. Ce vibrație și ce mândrie să simți spiritul românesc
adus pe scenă cu atâta dăruire de către scuoala Vatra și de tinerii artiști! Împreună păstrăm
vie flacăra tradițiilor noastre. O seară care mi-a mers direct la suflet!
Dar nu s-a terminat totul acolo. Deja nu mai era o surpriză, devenise o obișnuință. După
spectacol ne-am adunat cu toții și ne-am prezentat la noi în asociație, unde am început să
chefuim. Aveam și un motiv foarte important: era ziua de naștere a lui Iurie! Cum el este un
organizator desăvârșit, care și-a dedicat întreaga zi reușitei spectacolului, ne-am gândit să îi
facem o mare surpriză. A fost un moment care ne-a pus în evidență pe noi toți, cei din Milano
și cei din Torino. În aceeași seară, îl mai aveam de sărbătorit și pe Robert din Torino, cu
ocazia împlinirii vârstei de 18 ani. Pentru că suntem oameni sensibili, i-am pregătit o surpriză:
un tort personalizat, realizat cu mult drag de Dana, Cristina și Mary. Atmosfera a fost extrem
de plăcută, ne-am simțit cu adevărat ca o familie și, bineînțeles, „nimeni nu mai voia să plece
acasă!”
Ne-am îndreptat gândurile pline de recunoștință către cei care au făcut eforturi mari și au
investit multă energie în aceste două spectacole: Chapeau! S-au transmis, totodată,
mulțumiri speciale către întregul grup din Milano, cu care sa avut o colaborare exemplară.
Au apreciat enorm dăruirea pe care am pus-o toți în aranjamente, în pregătirile detaliate, în
găzduire și în susținerea oferită în toate momentele care au contribuit ca totul să iasă bine.
Sunt mândru de tot ce s-a realizat împreună și vreau să evidențiez faptul că implicarea
personală a unor colegi ma surprins în mod plăcut ca de fiecare dată, demonstrind că
Împreună realizăm ceva unic, de care ne vom aduce aminte mereu…
Iar după două zile, eram din nou la sală! Tot cu „1,2,3”, încărcam atmosfera și ne pregăteam
pentru sagiul din 30 mai de la Torino. Iurie ne-a surprins cu un program scenografic nou:
Hora de la Iași, Sârba în năframe și Ciuleandra cu alergătură și strigături. Pe unele nu ni le
aduceam aminte, dar dădeam înainte! Ca și cum nu era de ajuns, am fost invitați la Torino la
Adunarea Generală a grupului Vatra. Cum puteam să lipsim? Nicidecum! Mai ales că, drept
cireașă de pe tort, am fost invitați și la petrecerea lui Robert, „finuțul” care a împlinit 18 ani. A
fost o petrecere și un eveniment deosebit, plin de un albastru-senin ca culoarea cerului, unde
familia lui Robert ne-a primit de parcă ne cunoștea de o viață. Bineînțeles, tot ansamblul
Vatra a fost prezent pentru a crea aceeași atmosferă minunată și la înălțime. Spre uimirea
mea, nici la Torino „nimeni nu mai voia să plece acasă!”
A doua zi – de fapt, în aceeași zi, dar mai spre dimineață, am călcat pragul școlii Vatra din
Torino. Iurie ne-a întâmpinat și ne-a prezentat întreaga locație, pe care eu aș numi-o cu
emoție „Atelierul de Emoții / Studio Vatra”. Acolo, munca și rezultatele elevilor se vedeau
prinse pe pereți, iar podeaua era uzată de pași și de energie. Valorile fundamentale ale
grupului se reconfirmau în fiecare colț: implicare, responsabilitate, seriozitate și încredere;
autenticitate și respect pentru tradiție; identitate culturală cultivată prin limbă și simboluri;
comunitate și solidaritate; educație și excelență; incluziune, rădăcini și integrare;
responsabilitate și etică. Toate aceste valori erau evidențiate chiar de la intrare, făcându-mă
să înțeleg munca uriașă a fiecăruia din spatele acestui grup din care eu fac parte de doar 8
sau 9 luni. În acel moment m-a cuprins o tăcere profundă, pentru că erau prea multe lucruri
frumoase de analizat.
S-a făcut rapid ora prânzului și, din senin, am fost invitați de familia lui Robert la un grătar în
aer liber, la poalele munților. Am cunoscut persoane noi, am schimbat păreri și ne-am
familiarizat unii cu alții. Spre seară, ne-am întors la sediul grupului Vatra, unde se desfășura
Adunarea Generală. A fost o atmosferă minunată, prezidată de Iurie, unde, pe lângă
transparența economică, au fost transmise ideile de dezvoltare și extindere a viziunii
Grupului Vatra, precum și realizarea obiectivelor stabilite: muncă, implicare, pași repetați la
nesfârșit și deviza „Hai la Vatra dacă vrei!”. Am fost extrem de impresionat, iar mintea mea a
început imediat să producă idei și viziuni noi.
Ne-am întors la Milano, iar după două zile eram din nou în sala de dansuri. Reluam
numărătoarea pașilor, în ritm de repetiție, fredonând:
„Azi a fost o zi frumoasă, A venit badea de-acasă, La la la la la…”
La sfârșitul lecției, Iurie ne-a adus la cunoștință noile activități și mai multe modalități de a
susține proiectul Vatra: pe 24 mai – Festivalul SIRA Milano, pe 30 mai – Spectacolul „Ritmuri
de acasă” la Torino, pe 31 mai – Festivalul DiasporaFest din Cesena, pe 6 iunie – Festivalul
Culturilor din Rho, pe 21 iunie – Festival dei Popoli la Milano și pe 1 iulie – Ziua Iei la
Abbiategrasso, urmată de 28 iulie – Ziua Iei la Castello Sforzesco din Milano. „Și cam atât
pentru moment”, au fost cuvintele lui Iurie. Eu, surprins de toate aceste evenimente, am
simțit cum mintea și imaginația mea pornesc într-o călătorie: cum ar trebui să mă implic, ce
trebuie să fac, ce trebuie să învăț? Încercam să simt deja energia pozitivă legată de cultură,
tradiții și experiențe. În seara aceea, încărcat de informații și scenarii, nu prea am putut
adormi, iar imaginația mea era deja departe.
Iar dacă tot venea 25 aprilie și era într-o sâmbătă, deci zi de sărbătoare, ne-am trezit din nou
la noi în asociație pentru o cină informală,asta așa, ca să nu stăm împrăștiați. Cu această
ocazie, Olga și Anton au profitat de moment și ne-au invitat la celebrarea hramului bisericii
din Rozzano. Noi, ca colegi, nu i-am putut refuza, mai ales că era rost de mâncat, de băut și,
bineînțeles, de dansat. Am onorat imediat prezența, iar duminică ne-am trezit printre oale
mari cu supe, fripturele și vin roșu, întinzând o horă mare până la apus de soare.
Seara, copleșit de oboseală, mă întrebam cui ar trebui să mulțumesc pentru tot ceea ce s-a
realizat. Mă întrebam dacă o fi fost destinul sau astrele care au făcut să ne întâlnim. Poate că
da. Dar simțeam cu tărie că, dincolo de orice aliniere a planetelor, totul se întâmplă datorită
efortului nostru real, datorită implicării noastre în aceste inițiative, unde am reușit nu doar să
ne organizăm mai bine, ci să dăm cu adevărat forță acestui grup. Este minunat să văd cum
pasiunea pentru dans ne unește și cum, pas cu pas, construim ceva frumos împreună.
Marți am fost iarăși la lecții, reluând ritmul pașilor. De data aceasta, Iurie nu a venit singur, ci
însoțit de Cristi (Mânzu) din Torino, un băiat cu aspirații mari și cu o energie debordantă, care
a venit să ne susțină și să ne învețe ceea ce el, la rândul lui, a deprins de la alții. Pașii mei se
legau tot mai bine, chiar dacă durerea provocată de trauma de la festivalul „Bulgarelli” de la
munte era încă prezentă. Strângeam însă din dinți și îmi înghițeam durerea; satisfacția și
energia dansului erau mult mai importante.
Și uite așa, pe lângă activitățile subliniate de Iurie, am mai adăugat un eveniment. Vineri, 22
mai, am fost invitați să reprezentăm România și Moldova la festivalul „Il Mondo in Casa”, un
eveniment organizat de ASCS (Agenzia Scalabriniana per la Cooperazione allo Sviluppo).
Acesta era un spațiu în care granițele culturale și sociale dispăreau, oferind posibilitatea de a
experimenta și de a ne integra alături de alte comunități, dând viață unei lumi interculturale
un ideal în care grupul Vatra se regăsește pe deplin, fiind mereu la înălțime. Noi nu ne-am
prezentat oricum, eram extrem de mândri. Spre surprinderea noastră, Iurie ne-a adus
costumele tradiționale comandate. Frumos îmbrăcați și aranjați, am demonstrat că filiala
Vatra Milano este la înălțime și poate fi un exemplu pentru ceilalți. Prinși de euforia
costumelor, am ieșit în stradă și am continuat parada prin Milano până în Piazza del Duomo.
Printre zâmbetele și complimentele trecătorilor, gândul ne zbura deja la ziua de duminică, zi
în care, după-amiază, aveam să fim prezenți alături de grupul Vatra din Torino la Festivalul
SIRA. Eu eram destul de obosit, deoarece în dimineața aceea avusesem un eveniment
special în cadrul asociației noastre: 86 de copii au participat la un concurs de pescuit și
didactică ambientală. Printre trofee, cadouri, cârnați la grătar și tortul „Diplomației”, mi-am
reîncărcat bateriile și atrași de energia costumelor noi și din dorința de a dărui publicului un
pic din vibrația noastră am urcat pe scenă. Iar atunci când lumea ne privește, primește ceva
în schimb, iar acest lucru face ca inimile oamenilor să se umple, pentru o clipă, de fericire.
Despre fericire se pot spune multe, dar prefer să las faptele să vorbească. După festival, am
plecat din nou la sediul asociației noastre unde, printre un pahar de vin, un cârnăcior și
câteva sarmale, am întins petrecerea până târziu în noapte. „Nimeni nu mai voia să plece
acasă!” Chiar dacă totul s-a terminat, nu reușesc să-mi scot din cap clipele petrecute alături
de voi și de cei din Torino, lăsând amintiri vii care rămân, ca ecoul a ceva cu adevărat
frumos. Bravo nouă!
Iar marți am revenit la dans. De data aceasta însă, prin prisma experiențelor trecute, am
căpătat mult mai multă încredere, iar pașii noștri au devenit mai siguri și mai mândri, dovadă
că eram aproape complet pregătiți pentru stagiul de la Torino. Mai rămăseseră doar șase
zile, iar febra pregătirilor intense începuse deja să ne cuprindă pe toți. Grupul zumzăia de
întrebări și organizare: „Cu ce mașini ne deplasăm?”, „Mai sunt locuri?”, „Vin și eu!”, „La ce
oră plecăm?”, „Când ajungem acolo?”. Totul trebuia pus la punct, de la pregătirea minuțioasă
a costumelor populare până la detalii legate de bilete. Au existat, desigur, și mici dezamăgiri,
deoarece, din motive personale, câțiva dintre colegii noștri nu puteau veni cu noi la acest
eveniment de sfărsit de an. Totuși, chiar dacă fizic nu au fost cu noi, le-am simțit din plin
încurajările, gândurile bune și susținerea, fiindcă au rămas alături de noi cu sufletul.
Emoțiile au început să își facă simțită prezența din plin, mai ales că nu mergeam la Torino
doar ca simpli participanți, ci aveam și o mare responsabilitate logistică pe umeri. Trebuia să
realizez toate medaliile pentru absolut toți concurenții. În plus, apropiindu-se și Ziua Copilului
de pe 1 iunie, eu și Iurie ne-am gândit să profităm de acest eveniment de sfărsit de an pentru
a le face o mică surpriză tuturor copiilor care vor fi prezenți. Ne-am dorit din suflet să ne
aducem astfel contribuția la sensibilizarea adulților față de cei mici, amintindu-le tuturor de
importanța atenției și iubirii pe care copiii o merită.
A sosit și momentul plecării. Era deja ora prânzului când noi, toți din Milano, am pornit la
drum spre Torino. Odată ajunși la teatru, emoțiile au început să se amplifice tot mai mult,
devenind aproape copleșitoare. Revederea cu colegii din Torino a fost extrem de caldă; erau
și ei, la rândul lor, încărcați de emoții. În acele momente, susținerea reciprocă ne-a reamintit
tuturor cât de mult am crescut împreună: ca grup, ca familie, ca prieteni și ca experiență
acumulată. Dincolo de toate aceste trăiri intense, un gând ne dădea fiori: noi, cei din Milano,
trebuia să demonstrăm în doar șapte minute pe scenă tot ceea ce învățasem în acest an prin
nesfârșitele repetiții și numărători de pași, în acel ritm inconfundabil de „1,2,3, 1,2,3”…
Trebuia, la început, să ne schimbăm pentru a urca pe scenă la singura repetiție disponibilă
posibilitate, bineînțeles, ratată. Un dezastru: ritmul greșit, pașii încurcați, iar căldura
reflectoarelor lăsa prima transpirație. Gândurile fugeau spre un eșec sigur, dar era prea
târziu, lumea începea să vină la spectacol. Trebuia să ne completăm costumele și să
pregătim surprizele destinate publicului și copiilor veniți la eveniment. În acel moment,
colaborarea cu fetele din grupul Vatra a arătat că sunt la înălțime; exprimau curiozitate și un
mic fir de emoție pentru surprizele pregătite copiilor, celebrând Ziua Internațională a
Copilului, care pentru noi are o semnificație foarte importantă. Terminate pregătirile și
ultimele aranjamente, am trecut imediat la ședința foto, unde Alessandra, fotografa oficială,
ne-a aranjat pentru fotografia de grup. Disponibilitatea și capacitățile sale s-au dovedit a fi
foarte apreciate. Totuși, gândul rămânea la cele șapte minute, iar îngrijorările veneau și din
partea staffului tehnic, unde Ionuț și colegii exprimau, pe de o parte, preocupare, iar pe de
alta, optimismul care îl caracterizează pe Ionuț: „O să o ducem noi la capăt, într-un fel sau
altul.”
Cortina s-a ridicat, luminile s-au aprins, lumea a umplut sala, iar de sus, din regie, Iurie a dat
startul. Sub căldura reflectoarelor a apărut Luisa, prezentatoarea oficială a grupului, care
chiar în acea zi își sărbătorea ziua de naștere, înconjurată de căldura fetelor și a cunoscuților
care îi erau aproape și o susțineau din toate punctele de vedere, mai ales emoțional. Pășind
pe scenă cu eleganța cu care ne obișnuise de la celelalte evenimente, a deschis mult
așteptatul eveniment „Ritmuri de Acasă”. Prima deschidere a fost o încurajare pentru toți cei
care participau ca grup la acest eveniment, iar primele mulțumiri mergeau către publicul
prezent omagiat, fiecare, cu un evantai distribuit cu zâmbetul pe buze de Giorgia și Bianca,
colegele noastre din grupul din Milano, au parcurs sala și au dăruit întregului public o mică
surpriză: un evantai care, la 36 de grade, era foarte binevenit și a fost foarte apreciat, acest
gest al școlii și grupului Vatra fiind răsplătit cu primele aplauze.
Luiza a continuat deschiderea evidențiind munca depusă de organizatori, stafful tehnic,
instructori, copii, grupurile de copii și toate ansamblurile implicate. Apoi a urmat intrarea
primelor grupuri, pornind de la balet, dans scenic, le fate și tarantela siciliană, care au încălzit
publicul, iar energia aplauzelor se simțea tot mai puternică.
În fine, urma rândul nostru, filiala Milano, cu Suita din Iași. Luiza ne-a prezentat ca o familie
lărgită a grupului Vatra, subliniind drumul și munca depusă în opt luni, crescând emoția dar și
dorința de a demonstra că putem. În spatele culiselor am început să uităm de emoție și, cu
curaj și energie, am intrat pe scenă. Rulând toți pașii, am desfășurat toată suita cu brio, iar
aplauzele publicului și energia ne-au înconjurat imediat. Pentru noi, și nu numai, a fost un
succes; ne simțeam ca niște copii care trec clasa și merg mai departe. Armina, cea mai
talentată din grupul nostru, și-a exprimat uimirea spunând că noi, în tot acest timp de opt luni
de pregătiri, i-am ascuns faptul că nu știm să danseze, rămânând surprinsă de ceea ce am
demonstrat și foarte satisfăcută, căci își dorea foarte mult reușita noastră.
După noi au urmat dansurile de caracter, grupul Nichelino, samba, copiii de la grupul Bujori
de la Prut cu Ciuleandra, copii foarte talentați, cu o dăruire și energie de nedescris. Au urmat
dansuri moderne, Ansamblul Hora Padului cu Suita din Basarabia, Ansamblul Veselia cu
Suita din Bucovina, Grupul Elle cu dans folcloric italian, din nou Bujori de la Prut cu o suită
din Botoșani. Spre uimirea mea, a urmat un dans de caracter cu un dans irlandez, apoi
colegii noștri începători din Torino cu o suită din Bucovina. Și, sub aplauzele noastre și ale
publicului din sală, a apărut Ansamblul Stămorasca cu Polka Moldovenească dansatori la
înălțime. A urmat Ansamblul Vatra cu Suita din Basarabia băieți și fete foarte talentați,
zâmbitori și plini de energie.
Ultimul grup din programul lui Iurie a fost Grupul Mugurel cu o suită din Oltenia, „La izvor”
bineînțeles, au fost peste așteptări.
Toți dansatorii din toate grupurile au demonstrat că munca lor nu a fost depusă în zadar,
dovedind potențialul și dorința de a transmite energia dansului, iar publicul s-a făcut simțit
prin aplauze continue.
Momentul devenea tot mai emoționant, mai ales pentru copii la colțul scenei au apărut
surprizele dedicate lor, iar curiozitatea îi făcea să privească nerăbdători ce îi așteaptă. Între
timp, din balconul regiei a coborât și Maestrul nostru Iuri Raileanu, cu un zâmbet de
satisfacție pentru reacția publicului și succesul întregului eveniment. Împreună cu Luiza, Iurie,
Carmen și Cristi, a urmat menționarea tuturor participanților și înmânarea medaliilor și a
Diplomelor. Toată scena s-a umplut, nu mai era niciun colț liber! Copiii erau surprinși de
surpriza dedicată lor și, cu un zâmbet de satisfacție, am făcut o mare fotografie de grup de
fapt, au făcut-o Ionuț și Alessandra, împreună cu stafful tehnic. Îi menționez pentru că ei, de
obicei, nu apar în poze ei aleg să rămână în umbră, dar rezultatul momentul fotografic va
rămâne mereu în amintirea noastră.
Spre surprinderea mea, emoțiile s-au topit și a rămas doar satisfacția.
Totul s-a terminat. S-a încheiat un an de școală…
După spectacol, toți cei din grupul din Milano, împreună cu o parte din grupul din Torino, am
mers la o pizzerie, iar după aceea Iurie ne-a prezentat școala Vatra, care era chiar peste
drum unde spiritele s-au aprins în dans și, la un moment dat, „nimeni nu mai voia să plece
acasă”. Dar plecarea era inevitabilă: a doua zi, grupul Vatra avea un eveniment la Cesena,
iar eu cu Dana îi sprijineam la acel eveniment asa ca am luat-o spre casa, iar dupa patru ore
de trafic ne-am regasit la evenimentul „Diaspora Fest” Evenimentul care a prins viață în
cursul dimineții, cu muzică, gastronomie, spectacole și momente de întâlnire deschise întregii
comunități. Intrarea a fost gratuită, cu scopul de a valorifica tradiția moldovenească, română
și dialogul dintre comunități.
Printre invitații speciali s-au numărat Ion Paladi, grupul Chef Basarabean, Natalia Roman și
Vitali Gavrouc, iar Grupul Vatra au fost protagoniști ai unei zile bogate în dansuri și costume,
legate de cultura României și a Republicii Moldova.
Eu și Dana am sprijinit băieții și fetele din grupul Vatra, fiind în culise pentru pregătirea
tehnică, costume și altele. Munca reprezentată pe scenă era doar o parte, o vedeau toți
spectatorii, dar munca din culise reprezintă un efort deosebit de mare: pregătirea costumelor,
sprijinul emoțional, repetarea pașilor, repetițiile, intrările scenografice, dar și un stres și o
oboseală considerabile, la care s-a adăugat și căldura sufocantă, care, din păcate, și-a făcut
victimele.
Gessica – mireasa din „Nunta Modernă” și fata care s-a accidentat în februarie la Festivalul
Bulgarelli – a suferit din cauza caniculei și a avut nevoie de îngrijiri și susținere fizică. Am
intervenit în mod eficient și am pus-o din nou pe picioare.
Totul evidențiază că munca din culise este enormă. După fiecare reprezentație scenică,
costumele trebuiau schimbate și nu erau doar transpirate, erau fleașcă. Minutele la dispoziție
pentru schimbări erau limitate, iar hidratarea și sprijinul cu apă, polaze și magneziu erau
fundamentale. Grupul s-a schimbat de nouă ori, unele costume trebuiau aranjate și pregătite,
intrările scenografice trebuiau redesenate.
Muncă, muncă, subliniez acest detaliu pentru a înțelege ce stă în spatele unei reprezentații
artistice de mare calitate.
Cei din grupul Vatra băieți si fetele nu s-au abătut, dimpotrivă, s-au sprijinit și susținut unii pe
alții.
O experiență deosebit de frumoasă. Iar după încheierea zilei, alți kilometri, alt trafic, pentru a
ne întoarce acasă târziu în noapte.
Da, „Și atât”, cam așa a fost istoria celor 34 de zile sau 85 de ore de dans petrecute
impreuna cu vo toti
Se împlinește un an scolastic de când am pășit pentru prima dată la cursurile de dans ale
filialei Vatra Milano.
Privind înapoi, este incredibil să văd cum un simplu curs săptămânal s-a transformat într-o
poveste atât de frumoasă despre evoluție, prietenie și solidaritate.
Chiar dacă nu mai suntem de mult copii, acest an ne-a demonstrat că sufletul nu are vârstă.
Am redescoperit emoții curate și am regăsit acele valori personale fundamentale, respectul,
bunătatea și loialitatea, pe care viața de zi cu zi uneori le pune în umbră.
Iată cum a crescut universul meu, pas cu pas:
Începutul: Am pornit de la frica primilor pași și de la simpla dorință de a învăța să dansăm.
Prietenia: Orele de repetiții au spart gheața rapid și au unit destinele noastre.
Socializarea: Dincolo de sală, au apărut cinele luate împreună și momentele de relaxare.
Comunitatea: Colegii de dans au devenit rapid prieteni adevărați în viața de zi cu zi.
Maturitatea emoțională: Am învățat să ne deschidem sufletele, să ne bucurăm sincer și să
ne sprijinim reciproc.
Scena: Ne-am implicat activ în organizarea și realizarea primelor noastre spectacole.
Conexiunea extinsă: Am trecut granițele orașului și am cunoscut minunata echipă Vatra
Torino.
Unitatea: Am urcat pe scenă împreună cu frații noștri din Torino în spectacole memorabile.
Colaborarea: Ne-am integrat cu succes în proiecte artistice comune de mare amploare.
Solidaritatea: Dansul a primit un scop și mai nobil când am strâns ajutoare pentru copii.
Umanitatea: Am devenit un sprijin real pentru colegii noștri aflați în momente dificile.
Am început ca niște străini care învățau pași de dans. Astăzi suntem o mică comunitate de
oameni mari cu inimi de copii, unită prin dans, artă, valori comune și sprijin reciproc.
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru acest an absolut minunat! Privind înapoi, îmi dau seama
că fără voi, dragii mei din grupul din Milano și din grupul din Torino, nimic nu ar fi fost la fel.
Fără sprijinul și căldura voastră, nu aș fi găsit niciodată curajul de a-mi exprima aceste
sentimente. Ați devenit o parte importantă din viața mea și abia aștept să scriem următoarele
capitole minunate împreună!

Colegul vostru
Pupeza Vasile