fbpx

Despre pierdere și regăsire, la Vatra

Uliță

 de Andreea Irimescu

Viața fiecăruia dintre noi este un fel de călătorie menită să te bucure zi de zi cu ceva, dar nu te trezești întotdeauna cu starea potrivită pentru a te înhăma “la drum” să descoperi ce “va urma”.

Însă, nu doar ce “va urma” este important. Uneori, ceea ce ne face să realizăm că viața este un cadou de preț sunt amintirile.

Ca pe un cadou de la viață am privit prima mea experiență în interiorul grupului "Vatra"; îmi amintesc și acum, cu o oarecare tristețe, toate trăirile ce mă purtau pe un tărâm necunoscut, dar dorit cu ardoare și din adâncul sufletului: cel al salvării sinelui, salvării a ceea ce mai rămăsese din persoana care fusesem până atunci. Ieșeam dintr-o situație dezastruoasă, încercam cu disperare să ajung la mal după trauma pierderii persoanei ce-mi fusese alături pentru mai bine de șaptesprezece ani. Luam contact cu o lume paralelă celei trăite de mine până atunci, vedeam lucruri pe care nici nu mi le imaginasem vreodată că ar exista. Tot ceea ce pentru mine însemnase până atunci spiritualitate, credință, proiecte de viitor, nu își mai aveau nici un rost.

Totul se spulberase într-o perioadă scurtă de timp. Cu toate acestea, acel liant, acea legătură cu tot ce însemna origini, cântec, joc și drag de frumos, clădit în timp din frageda copilărie nu mă abandonaseră, ci dimpotrivă, era acel ceva ce mă urmărea, mă ajuta și-mi dăruia în momentele de disconfort alinare și liniște asemenea unui leac miraculos.

Cu asemenea stări de suflet mi-am început călătoria în interiorul grupului "VATRA", în mijlocul unui colectiv minunat, uimitor, dispus in a-mi conferi acea bună dispoziție de care aveam nevoie.

Și, pentru că eu cred în destin, datorită acestuia, dar și a faptului că pașii mi-au fost călăuziți, din nou, spre lumea frumosului, întorcându-mă la origini, am reușit să trec peste perioada cea mai grea din viața mea.

Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu aș fi avut alături asemenea persoane minunate, cărora nu voi reuși niciodată să le mulțumesc îndeajuns pentru că mi-au fost alături necondiționat, urmărindu-mă cu atenție și răbdare și reușind să-mi redea încrederea în sine și în zile mai bune.
Mi-aș dori ca, ceea ce am redat în scris, aici, să fie un eventual exemplu pentru toți cei care trec prin situații dificile. Lor vreau să le spun că se poate, că nimic nu este mai presus de legătura lăuntrică dintre noi și tot ceea ce am reușit să adunăm în "căsuța" sufletului.
Și să nu uite o vorbă:
"Când rădăcinile sunt adânci, nu contează cât de tare bate vântul!"

A voastră, Andreea Irimescu