fbpx

DOR… de Ziua Dorului, primim versuri de acasă

DOR… de Ziua Dorului, primim versuri de acasă

DOR

de Cătălin Stoica, profesor de limba germană în România

Când zic dor,
Îmi e dor!
Mi se umplu ochii de lacrimi
și de stoluri plecate
După veri ce nu mor.

Când zic dor,
Îmi e dor!
Câmpia Română, din țăst,
năvălește în mine,
prin nări,
cu abur fierbinte de pâine.

Când zic dor,
Îmi e dor!
Spânzurat coboară-n butoi
un țoi gâlgâind chihlimbarul de prune,
Comoara din beci,
culeasă de tata, de tata-fecior.

Când zic dor,
Îmi e dor!
De mama,
să strige că masa e gata.
Pe masă se pun
bucate alese
pentru prinți și prințese,
pentru oaspeți de seamă,
poftiți, nepoftiți.
Pe ștergarul de tort-cusături de demult
Cu Ion și Măria
permanent nesfârșiți
și de mâini înhoriți.

Când zic dor,
Îmi e dor!
Din clopot și toacă
„Ungurenii” înfig
Drept în norii de grindini
O coloană sonoră,
O temută solie,
Un mesaj infinit.

Când zic dor,
Îmi e dor!
Peste timp mă uit înapoi…
Nu ne stingem nici morți
Nu ne-om stinge nici vii!
Moș Codin, străbunicul,
a furat cosânzene,
Le-a iubit și apoi
a plecat la război.

Când zic dor,
Îmi e dor!
Un fir alb, unul roșu,
tăinuit răsucite
pe o mână de june,
Legământ-Mărțișor!

Când zic dor,
Îmi e dor!
De cocoșii de munte
și de Floarea de Colț
din Carpații-ncodriți
Plini de aur și sfinți.

Cand zic dor,
Îmi e dor!
Un amestec de firi – nerostit purtător
De iubiri și dureri, de putere, de vreri,
Pentru care oricine
ar lăsa și chemări și averi.
Un avut românesc,
Pământesc și ceresc,
Neavut și de alții
Într-un singur… cuvânt!

Când mi-e dor,
Eu nu mor!
Încalec un gând potolit cu jăratec,
Îi strâng mâna-n coamă
Și-s acasă-n pridvor!

Pe la alții e Lipsă, Depărtare și Chin.
Doar la noi este DOR!