O poveste despre familie, dans și apartenență
Pentru Familia Fanariu, Grupul Vatra nu este doar o școală de dansuri populare, ci un loc unde inimile bat la unison. Aici, între ritmuri românești și zâmbetele copiilor, familia a descoperit ceva mai mult decât o pasiune comună: o a doua familie.
Venind din dorința de a păstra legătura cu rădăcinile românești, părinții Fanariu au adus copiii la primele repetiții ale Ansamblului Mugurel, fără să știe că acele ore de dans vor deveni momente de suflet.
„La început, copiii nu voiau să vină”, mărturisește mama zâmbind. „Dar acum nu își mai pot imagina viața fără Vatra. Aici și-au făcut prieteni, au învățat despre tradiții, despre port, despre bucuria de a fi român”, a mărturisit Cristina Fanariu.
Pentru copiii Fanariu, fiecare repetiție este o nouă aventură. Învață pași, se pregătesc pentru spectacole, dar mai ales trăiesc emoția scenei.
Prin dans, ei descoperă nu doar mișcarea, ci esența comunității românești din Torino: solidaritate, bucurie și mândrie de neam.
Proiectul Grupul Vatra este astăzi un simbol al culturii românești din Italia, reunind generații întregi – părinți, copii, bunici – în jurul dansului și tradițiilor.
Pentru familia Fanariu, această experiență a devenit o poveste de viață, un spațiu al prieteniei și al identității.
Urmăriți povestea completă
Povestea video a Familiei Fanariu poate fi urmărită pe canalul nostru YouTube: Grupul Vatra.
