Cinci zile de muncă, dans și coregrafie, dar și o Suită Națională Coregrafică a României, sunt câteva dintre elementele ce compun, anul acesta, „Magia Dansului”, la Mediaș, acolo unde participă peste 130 coregrafi, profesori, dansatori profesioniști și amatori din toată România, în perioada 8-12 februarie 2023. La acest eveniment, școala de dansuri tradiționale Grupul Vatra din Torino este reprezentată de coregraful Iurie Raileanu și instructoarea Carmen Rotariu.
Întâmpinați cu pâine, sare și țuică de Ansamblul Muguri de pe Târnave al Școlii de Dans „Vasile Stoia”, invitații au participat, miercuri, la deschiderea oficială a evenimentului ce a avut loc în prezența primarului localității Mediaș, Gheorghe Roman, a Silviei Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii Sibiului” și, bineînțeles, a profesorului Vasile Stoia, instructorul Școlii de Dans „Vasile Stoia”, membru în Ansamblul profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Ineditul acestui eveniment constă în montarea unei Suite Naționale a României. Ideea compoziției artistice, unice în țară, îi aparține profesorului Vasile Stoia, organizatorul evenimentului „Magia Dansului”, care și-a dorit o suită capabilă să-i reprezinte pe toți românii și în care fiecare coregraf să își poată lăsa amprenta. Din partea școlii Grupul Vatra, instructorul Iurie Raileanu și instructoarea Carmen Rotariu vor contribui cu o compoziție din Moldova.