fbpx

„Iurie Raileanu vine dintr-o altă dimensiune a trăirii noastre. El vede dansul așa cum puțini reușesc”

„Iurie Raileanu vine dintr-o altă dimensiune a trăirii noastre. El vede dansul așa cum puțini reușesc”

De Luiza Dinică

INTERVIU Maestrul Ionel Garoafă, actualul coregraf al renumitului Ansamblu „Maria Tănase”, din România, ne-a vorbit despre Iurie Raileanu și pasiunea sa extraordinară pentru dansul tradițional românesc.

Pe Iurie Raileanu îl cunosc aproape toți românii din Torino. Sute de conaționali au învățat să danseze românește de la el. A pus bazele unei reale școli de dansuri populare în Torino (Italia), în urmă cu zece ani (anul 2011 – Grupul Vatra).

Puțini sunt însă cei care conștientizează rolul pe care acest om și-l asumă prin ocrotirea artelor populare. De-a lungul anilor, s-a transformat într-o ștafetă vie prin contribuția pe care și-o aduce prin predarea dansului popular și conservarea zestrei tradiţionale a poporului român în străinătate.

Personaj de o complexitate care impresionează puternic, pe Iurie Raileanu este greu să-l descrii în câteva cuvinte. Doar oamenii care pot vedea cu sufletul pot spune că l-au „întâlnit” într-adevăr.

Și unul dintre acei Oameni Mari este însuși maestrul Ionel Garoafă, actualul coregraf al renumitului Ansamblu folcloric „Maria Tănase”, din România.

Reporter IR: Bună ziua, maestre! În primul rând, vă mulțumim pentru disponibilitatea și amabilitatea de a ne acorda acest interviu despre călătoria prin dans a instructorului Iurie Raileanu, coregraful Ansamblului Vatra din Torino. Avem privilegiul, așadar, să-l cunoaștem pe Iurie prin prisma descrierilor unui profesionist în arta dansului popular. Povestiți-ne despre primul impact pe care l-ați avut cu dansatorul Iurie Raileanu.

Maestrul Ionel Garoafă: În primul rând, sunt onorat să îmi aduc gândurile mele întru cunoașterea unui om deosebit, despre care cred că a schimbat viața și sentimentele, atât pe cele umane, cât și pe cele spirituale, ale multor oameni. Prima întâlnire față în față cu Iuri a fost cu ocazia ediției jubiliare (a X-a) de la Bușteni, bazată pe un Colocviu De Coregrafie intitulat „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi”. Iuri era cu soția și s-au prezentat în prima seară. Acesta a fost primul contact cu Iuri. Evident, discuțiile dintre noi au fost pe teme coregrafice și despre jocurile populare. Era puțin descumpănit. Așa am simțit eu, atunci. Era descumpănit pentru că materialul coregrafic de la aceea ediție nu a fost foarte voluminos, deoarece făceam spectacolul jubiliar cu aproape 300 de persoane. Discuțiile dintre noi au fost că între profesioniști. Apoi, după Bușteni, primesc un telefon de la Iuri și invitația de a preda dansuri populare din zona Olteniei la Torino.

Am acceptat cu plăcere, neștiind ce mă așteaptă la Torino. Așa că la sfârșitul lunii Noiembrie 2019 am mers acolo. Când am văzut ce face Iuri, la Torino, cu dansul popular românesc am rămas înmărmurit. Evident, nu mi-am arătat pe față marea uimire deoarece sunt un profesionist și știu să-mi ascund sentimentele.

Pentru dansatorul Iurie Răileanu am o stimă deosebită deoarece și eu mă regăsesc în tipul de dansatori din care face parte și el.

Adică, există următoarele tipologii:

a). Sunt dansatori talentați cărora le-a dat Dumnezeu harul de a învață foarte repede dansul pentru că au o recepție vizuală foarte rapidă, dar și ei au defect, „sunt leneși”.

b). Sunt dansatori care pornesc mai greu în dans pentru că sunt metodiști și până nu înțeleg mișcarea integral din toate unghiurile nu se lasă, iar apoi sunt foarte buni la predare, dar avem și la ei un defect, și anume „răbdarea” care unora nu le place.

c). Sunt dansatorii „Lejeri”, cărora nu prea le place să muncească, merg la grămadă cu grupul și nu se implică total în execuția perfectă a jocului sau dansului respectiv, dar sunt primii care corectează predarea jocului.

Dintre toate aceste moduri de dansatori, Iurie face parte din cea de-a două care este cea mai grea și aduce pe lume, cum se spune, nașterea altor dansatori cu trăsăturile și forma de exprimare pe care Iuri le impune.

 

 

Reporter IR: Dansul, ca orice act artistic, presupune talent, pasiune, carismă, dăruire. Le are Iurie Raileanu pe toate sau numai o parte? Dacă ar fi să-l descrieți din punct de vedere artistic, care ar fi cuvintele prin care l-ați caracteriza?

„Iurie Raileanu vine din altă dimensiune a trăirii noastre, el gândește zi și noapte dansul, îl vede așa cum nimeni nu vede, adică el vede ceea ce exprimă dansul ca mod cultural, ceea ce transmite oamenilor în viața de zi cu zi, Iurie vede latura sufletească pe care o atinge dansul și, în final, ceea ce construiește dansul în viața oamenilor”

Maestrul Ionel Garoafă: Dacă ar fi să-l caracterizez artistic pe Iurie Raileanu, trebuie să mă gândesc bine, deoarece, el nu numai că are toate elementele pe care le-ați descris mai înainte: talent, pasiune, carismă, dăruire, el vine din altă dimensiune a trăirii noastre, el gândește zi și noapte dansul, îl vede așa cum nimeni nu vede, adică el vede ceea ce exprimă dansul ca mod cultural, ceea ce transmite oamenilor în viața de zi cu zi, Iurie vede latura sufletească pe care o atinge dansul și, în final, ceea ce construiește dansul în viața oamenilor și de ce ne simțim legați de acest fenomen cultural.

Reporter IR: Ce v-a cucerit la execuția lui Iurie?

Maestrul Ionel Garoafă: Faptul că este energic, transmite acea energie interioară atât elevilor, cât și publicului, este perseverent și nu lasă lucrurile neterminate, într-un cuvânt este un profesionist.

Reporter IR: Dansul popular este esența ființei noastre românești. Ce a reprezentat pentru dumneavoastră experiența de la Torino? Cu ce sentimente ați venit și cu ce sentimente ați plecat de la noi, după vizita efectuată în 2019, la Vatra?

Maestrul Ionel Garoafă: Dansul popular românesc, evident, este esența ființei noastre românești, chiar dacă unii încearcă să nu o recunoască. Această esență curge prin sângele nostru, iar, mai devreme sau mai târziu, iese la suprafață ca și credința în Dumnezeu. Am venit la Torino cu gândul unui profesionist, să predau dansuri, neștiind nimic despre comunitatea din Torino. Am plecat plin de sentimente plăcute și profund impresionat de acești oameni magnifici, românii, care arată întregii lumi că indiferent unde se află, frumusețea obiceiurilor și tradițiilor populare românești sunt unice în arealul cultural internațional.

Reporter IR: Ce înseamnă (sau ar trebui să însemne) Grupul Vatra pentru românii din străinătate?

Maestrul Ionel Garoafă: Din ceea ce am văzut și am trăit, Grupul „Vatra” înseamnă o mare familie românească de peste hotare care, deși fără nici un ajutor din partea României-mamă, acești oameni deosebiți arată întregii lumi că nu suntem un popor de oameni săraci cum ne zic danezii, că nu suntem lipsiți de oameni de valoare, așa cum ne discreditează politicienii, că nu suntem un popor doar de muncitori, cum ne caracterizează președinții, din contră, suntem atât de puternici încânt am rezistat împotriva tuturor asupririlor și arătăm că avem valori umane din toate domeniile respectate în toată lumea. Arătăm că viața românilor se bazează pe principii morale, care ne-au fost transmise de generațiile anterioare, iar noi nu facem decât să le ducem mai departe și să fie cunoscute, aceste principii, care au la baza educației cultural-tradiționale a românilor. Felicitări și Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru ceea ce faceți!

Reporter IR: Ce v-a plăcut cel mai mult la școala de dansuri populare înființată de Iurie Raileanu? Există ceva ce v-a impresionat în mod special?

Maestrul Ionel Garoafă: „TOT”. Mi-a plăcut tot, începând de la organizare, promovare, implicare, profesori de calitate, spații adecvate. Ce m-a impresionat enorm, Iuri și familia sa de la Vatra, căci pun pe primul plan din viața lor școala de dans. În viziunea mea, avem noi o glumă, „s-a aruncat din avion fără parașută”, dar cu o credință de nezdruncinat în faptul că mai târziu, când lucrurile se vor așeza și ei vor fi cu părul iernat, vor râde, la un pahar de vin, de greutățile trecutului.

Reporter IR: Dansul popular înseamnă simplitate, vitalitate, înseamnă esența poporului nostru. Cum definește maestrul Ionel Garoafă dansul popular?

Maestrul Ionel Garoafă: Dansul popular românesc este o creație de-a lungul multor generații trecute, dar și viitoare, el este într-o continuă transformare, în funcție de cei care stau la baza transmiterii acestuia; el ne definește ca intelect în această creație populară care arată cât de simplu, complicat, dar și de diversificat este dansul popular românesc. Forma lui, dar și costumele populare de la o zonă folclorică la alta, au impresionat toate popoarele care ne-au văzut, i-am făcut să creadă că suntem mai multe țări laolaltă, că ne comportăm diferit unul față de ceilalți, dar am demonstrat că suntem unii și aceiași prin graiul românesc și că am fost binecuvântați de Dumnezeu să creem o mare diversitate de obiceiuri și tradiții populare pe care le păstrăm cu sfințenie din generație în generație.

Reporter IR: După cum spuneam, pentru Iurie Răileanu, sunteți un model și un reper în arta populară. Tocmai din acest motiv, vă rog să-i transmiteți un mesaj care să-i fie sprijin pe drumul ales.  

Maestrul Ionel Garoafă: Sfatul meu este să meargă înainte, iar după cum spuneam, anterior, rezultatele bune se arată în urma unei lupte puternice în destinul fiecăruia.

Iurie este omul care de la primirea mea și până la predarea dansului popular la Vatra, dar și modul în care m-a făcut să mă simt alături de românii din Torino, a reprezentat ceva frumos, ceva ce va rămâne veșnic în sufletul meu ca o trăire intensă, plină de dragostea față de aproape.

Ajutorul fără recompensă și iubirea față de comunitate cu sacrificiu deplin al lui IURIE RAILEANU, mă fac mândru că sunt un apropiat al acestui om simplu și deosebit.