fbpx

Rusalii 2021. Sărbătoarea se mai numeşte şi Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea

Rusalii 2021. Sărbătoarea se mai numeşte şi Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea

Anul acesta, sărbătoarea de Rusalii are loc duminică, 20 iunie.

Sărbătoarea se mai numeşte şi Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea și are loc după Învierea Domnului (Sfintele Paşti) şi Înălţarea Sa la ceruri, informează Agerpres.

În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu ielele, zâne frumoase, dar malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”.

Dansul Călușarilor
Legat de Rusalii este și dansul călușarilor, cel mai cunoscut dans ritualic românesc. Despre acest dans se crede că are forța de a vindeca relele provocate de zânele malefice, îmbrăcate în alb, care dansează în vaduh și nu pot fi văzute de oameni.
Obicei străvechi de Rusalii, căluşul este un dans ritualic practicat şi în prezent în zone din Oltenia, Moldova, cât și în Transilvania.

Dansul căluşarilor se desfăşoară numai în curţile sătenilor care îi recompensează după joc cu bani sau diverse bunuri, mâncare şi băutură.

Se consideră că prezenţa căluşarilor va aduce sătenilor noroc, îi va feri de boli şi de spiritele malefice. Fetele şi femeile încearcă să fure sau să cumpere din pelinul şi usturoiul pe care căluşarii îl poartă la brâu, pentru a se asigura că soţii sau iubiţii lor nu le vor părăsi.

Căluşul este practicat numai de Rusalii, timp de trei zile, cât ţinea în vechime sărbătoarea, şi în această perioadă, conform tradiţiei, sunt interzise muncile la câmp sau activităţile în gospodărie, oamenii merg la biserică, ascultă slujbele religioase şi în vechime purtau cu ei în permanenţă pelin şi usturoi.

Pe 25 noiembrie 2005, Dansul Căluşarilor a fost inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitătiii UNESCO, în urma depunerii dosarului de solicitare de către România în anul 2002.

Sursa: www.agerpres.ro

Sursa foto Călușari: www.acasalaromani.ro

Un material video impresionant despre „Dansul Călușarilor” puteți viziona aici: Ritualul Călușului