fbpx

Sărbători cu gândul Acasă

Clinchet de clopoței. Sunete de veselie. Ecou al zâmbetelor. Dragoste. Revedere. Acasă. În general, sărbătorile sunt prilej de bucurie și de întoarcere către sine. Pentru românii din străinătate, tradițiile capătă o funcție în plus și iau, astfel, locul mângâierilor și îmbrățișărilor celor dragi. Revista IR, o publicație cu accent pe folclor și valori autentice românești, a stat de vorbă cu Narcisa Știucă, cercetător și prof. univ. dr.,  Catedra de Etnologie şi Folclor, Facultatea de Litere, din cadrul Universității Bucureşti. Ne-a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor, despre amintirile copilăriei, multe în care vă veți regăsi, ca cititori, pentru ca, în final, să ne lase un îndemn cald, menit să ne întregească sufletește…chiar și departe de casă.

Revista IR: Ce vă amintiţi din copilărie despre ziua de Crăciun?

Narcisa Știucă: Amintirile mele din copilărie nu sunt nici pe departe rurale: m-am născut și am crescut într-un cartier multietnic din București. Împodobeam în Ajun cu părinții bradul de Crăciun, cu lumânări adevărate și ghirlande de hârtie creponată, cu bomboane „Salon”. învelite în poleială multicoloră și globuri de sticlă – mult prea fragile pentru elanul nostru. Moș Crăciun era un vecin bătrân care venea îmbrăcat cu un cojoc pus pe dos și cu barbă de vată și îmi cerea să spun o poezie: invariabil, era o poezie de Otilia Cazimir. Urmau masa în familie, vizitele la mătuși, schimbul de cadouri. Era de fapt o singură zi, o sărbătoare disimulată fiindcă am crescut în comunism. Către Anul Nou, lucrurile se oficializau: în Piața Palatului trona un brad imens, se făcea târg de jucării cu vată de zahăr și turtă dulce, patinoar artificial, se puneau în mișcare trenulețe electrice și își făcea apariția Moș Gerilă. De Ziua Republicii (30 decembrie), făceam serbare urmată de bal mascat la Palatul pionierilor de la Cotroceni. Acasă, sosea cadoul „de la sindicat”, și acesta invariabil: ceva de îmbrăcat (îmi amintesc un pulover de un verde – smarald cu model norvegian), ciocolată „Pitic”, napolitane „Aida” (cu cremă de migdale) și vreo două portocale. Mai țin minte că vecinii mei celebrau Hanukkah, iar tatăl meu și prietenii lui se felicitau cu „as eínai chrísimi i génnisi tou Christoú!” (prin Transilvania se spune „Nașterea lui Hristos să vă fie de folos!”) și că se adresau unul altuia cu „arhondas” până la Sf. Ion, ca să le priască Noul An. Niciodată nu am simțit că ar trebui să fie altfel: totul era natural, fără curiozități și fără prejudecăți, ne respectăm reciproc și, când am crescut mai măricei, ne și analizam reciproc. Atunci am descoperit asemănări și deosebiri de profunzime, fiindcă pe cele evidente aveam grijă să le ascundem în timpurile acelea deloc prielnice. Prin urmare, de cântece de Crăciun, de mers la biserică, urări în gura mare nici nu putea fi vorba…

Revista IR: Leagănul tradițiilor românești, comunitatea rurală, este într-o continuă schimbare. Vă puteţi imagina cum vor arăta sărbătorile din Postul Crăciunului peste 50 – 100 de ani?

Narcisa Știucă: Deja avem sub ochii noștri o sumă de schimbări mai ales în mediul urban: renunțarea la Crăciunul în familie pentru excursii cu destinație exotică, recitalurile folk în locul colindelor, achiziționarea preparatelor din hipermarketuri în locul pregătirii lor de către gospodine. Dar zonele cu vocație conservatoare despre care aminteam au strategiile lor și pot să vă spun că, anul trecut, în condiții de lockdown pandemic, acolo unde colindătorii nu au putut merge din casă-n casă, au găsit soluții: fie au realizat înregistrări și le-au distribuit pe rețelele de socializare, fie au performat pentru toată suflarea satului în centrul acestuia, în fața bisericii. Ce poate fi mai înălțător și totodată generator de speranță decât întâmpinarea Nașterii Mântuitorului în acest fel?!

Revista IR: Românii din străinătate sunt foarte sensibili față de tradițiile noastre. Dorul, distanța de casă, depărtarea față de cei dragi… Ce mesaj le transmiteți, de acasă? 

Narcisa Știucă: Mă gândesc ce dor trebuie să le fie de acasă (eu am stat doar 3 luni în străinătate, iar alteori și mai puțin și simțeam că mă sufoc, deși era minunat tot ce mi se întâmpla…). Mă gândesc că acest dor e mai puternic de sărbători și atunci ar trebui să facă ceva numai al lor, numai pentru ei. Dacă au uita tradițiile sau obiceiurile locului, să-i întrebe pe cei rămași acasă sau să-și scormonească memoria, să citească din cărți, dar nu de pe internet și bloguri. Oricum, românii ar trebui să-și păstreze specificul regional, dar mă tem că este imposibil: se va ajunge, în noua diasporă, la un „model cultural românesc”, dar nici asta n-ar fi tocmai rău, dacă n-ar fi supralicitate unele tradiții, arhaizate și înzorzonate. Dar iarăși mă întorc și spun: cultura populară are propriile resorturi de redresare, de adaptare, de reinterpretare.

Am mare încredere în puterea românilor de a nu-și perverti valorile care îi definesc! Le urez tuturor sărbători cu armonie, belșug și veselie maximă! Fiți așadar veseli, împăcați, încrezători și ospătați-vă cum se cade în noaptea dintre ani, ca așa să vă fie între anul viitor!

Sursa Foto: Sorin OnișorSorin Onișor