Cât de grea e despărțirea, Dintre un om, o casă și un câine? Cât de grea este tăcerea,
Read More
Am rămas, sunt și voi rămâne la fântâna dorurilor din copilăria mea. Acolo, unde scârțâitul fântânii se preface în sunet de vioară, iar apa rece de izvor îmi potolește, din când în când, setea și-mi calmează “arșița Dorului “...
Copil cu ochii mari şi negri, Cu zâmbet cald, curios, voios… Mai eşti?
În legătură cu această perioadă, îmi aduc aminte numai momentele frumoase, peripețiile de neuitat și șotiile care, la vremea săvârșirii lor, păreau o tragedie, dar care, astăzi, îmi stârnesc zâmbetul pe buze.
Pornind de la definiția aceasta, aș putea spune că vatra inimii mele se află în satul meu natal, căci de acolo au pornit primii pași în viață și tot acolo s-au petrecut toate "primele" mele. Și-acum, când mă gândesc...
Acolo este casa mea. De fiecare dată când mă aflu în acel colț de lume și am ocazia să merg ulița pe care m-am jucat cu verișorii și prietenii mei, îmi revine în sufet adevărata fericire și adevărata liniște.