Mereu îți va fi! Pentru copii dorul de casă, de părinți, nu trece niciodată. Pentru adulți, dorul de casă nu trece pentru că nu creștem niciodată suficient încât să uităm că am fost copii.
La 1 martie, celebrăm sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, şnurul alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului.
La Școala de Dans și Artă Primo Passo, anul 2021 s-a încheiat cu două spectacole de calitate, ambele dedicate Sărbătorilor de Iarnă.
Nu bucuria ne face recunoscători, ci recunoștința ne umple de bucurie. Iar eu, astăzi – 1 Decembrie 2021, cu prilejul împlinirii a cinci ani de când există Primo Passo, sunt bucuros.
Plouă mărunt în Torino, dar în mine e lumină. Și pentru că e o clipă liniștită, în care sunt doar eu cu mine, am vrut să aștern gânduri despre o “mare sărbătoare”: sărbătoarea inimii.
Și în acest an, copiii de la Vatra se transformă în spiridușii lui Moș Crăciun și vă invită să dați o mână de ajutor celor mai puțin norocoși!
Din dorința de a păstra și a transmite frumusețea și bogăția noastră întregii lumi, redăm, prin intermediul rândurilor ce urmează, un interviu acordat în EXCLUSIVITATE redacției IR de Dorina ONICĂ, doctor în istorie și cercetător științific coordonator, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Republica Moldova.
Versuri pentru colega noastră Daniela Marișca - membră a Ansamblului Strămoșeasca – care, în vara anului 2021, s-a reîntors acasă, în România.
Alese mulțumiri Biroul Relații cu Diaspora (BRD) (http://www.brd.gov.md/), din Republica Moldova, pentru costumele populare și semnele identitare trimise Asociației Primo Passo și, respectiv, Grupului Vatra din Torino.
Duminică, 27 iunie, între orele 13.00 - 14.30, în cel mai mare și cel mai vechi parc din orașul nostru, Parcul Valentino (zona Corso Vittorio colț cu Corso Massimo D'Azeglio), Ansamblul Vatra va prezenta dansuri tradiționale autentice din diferite...