fbpx

Timpului…

De Dana Cărămidă

De ce ești, Timp, așa grăbit?
Tu nu vezi c-am îmbătrânit!
Eu te credeam cumva răzleț,
Dar lași în urmă bătrâneți…

Nu-i bine, ai trecut în fugă
Și viața asta-i o nălucă,
Când eu credeam că legea firii
Va fi pe veci a nemuririi!

Mai ieri, eram copil de-o șchioapă
Azi, sunt femeie măritată.
Mai ieri, copil în poala mamei,
Azi, cu copii în pragul toamnei.

Mai ieri, eram copil hazliu,
Azi, sufletul de gânduri griu.
Mai ieri, copil far’ de probleme
Azi, inima de doruri geme.

De ce alergi? Mai stai puțin!
Să pot sufletul să ți-l alin.
Azi, păru-n cap mi s-a albit
La gândul că m-am rătăcit.

Aș vrea să te opresc acum
Chiar dacă știu că nu am cum…
Știu, că oricât aș încerca,
Nu mi se face voia mea.

Hai, fugi și lasă-mă să plec,
Nu vreau, din nou, timpul să-l pierd.
Fața de riduri mi-e brăzdată,
De timpuri, de dor, de tot ce a fost odată.

Hai du-te, du-te, nu mai sta!
Am obosit a te ruga,
Dar cred că, într-o zi,
Viața îmi va răsplăti și timp
și dor…
și bucurii.